23/12/2025
"DUREREA cea mai mare NU e în cimitir!
Acolo, măcar, știi unde să plângi. Știi unde să aprinzi o lumânare. Știi cui să vorbești, chiar dacă nu-ți mai răspunde.
Durerea cea mai mare este în familiile dezbinate.
În casele pline de oameni și goale de pace.
În mesele unde scaunele sunt ocupate, farfuriile sunt pline, dar sufletele sunt goale.
Stau unii lângă alții, dar nu se mai văd.
Mănâncă împreună, dar nu mai vorbesc.
Se aud tacâmurile, dar nu se mai aud inimile.
Fiecare e cu telefonul lui, cu supărarea lui, cu dreptatea lui.
Fiecare crede că are motive.
Și toți uită că timpul nu ține cu nimeni.
În cimitir e liniște.
În familiile dezbinate e o tăcere care doare.
O tăcere plină de reproșuri nespuse, de orgolii adunate, de „lasă că trece” care n-a mai trecut.
Sunt părinți care se uită la copii și nu știu ce să le spună.
Sunt frați care stau la aceeași masă și se simt mai străini decât doi oameni din tren.
Sunt mame care zâmbesc la masă și plâng noaptea, când se roagă în șoaptă:
„Doamne, măcar ei să se împace…”
Durerea aceasta nu se vede.
Nu se pomenește la parastas.
Nu are lumânare.
Dar roade încet, zi de zi.
Poate ar trebui să ne fie frică nu de moarte,
ci de viața trăită fără iertare.
Pentru că morții nu mai pot fi aduși înapoi,
dar cei vii încă mai pot fi ținuți aproape.
Încă mai e timp să umplem sufletele,
nu mesele."
" Cu FRICĂ de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă! "
