Uitată undeva în spațiul magic și sacru al copilăriei, când o poveste se năștea ușor din desenul descris de umbrele copacilor din gradină după apus și orice gândăcel cât de mic putea să devină o zână sau un adevarat tanc de luptă, cămara din poveste este poate chiar inima secretă a acestei copilării îndepărtate. Acea cămară fermecată din copilăria noastră și poveștile din jurul ei, merg astăzi mai
departe, şi pot fi regăsite în gustul produselor noastre. Cămara din Poveste este un proiect de familie, prin care încercăm ne bucurăm împreună cu prietenii nostri de mâncare naturală şi gustoasă. Mama găteste, tata se ocupă de achiziţii, copiii aranjează şi promovează produsele, iar prietenii apar la momentul degustărilor! Ne propunem să gătim cu produse achiziţionate de la prieteni sau de la cunoscuţi, ȋn aşa fel ȋncât calitatea lor să fie indiscutabilă. Folosim reţete aflate de la bunici, de la mătusi, aduse la noi prin poveşti din generaţii ȋn generaţii. Am vrea să ne ȋntoarcem ȋn timp şi să ȋnvăţăm să mâncăm cu bucurie, simplu şi sănătos. Am pornit la drum după mai multe veri ȋn care am discutat proiectul, dar rămâneam la faza de discuţii. Într-o zi din vara lui 2013 prietenii ne-au ajutat să luam o decizie, şi au venit cu comenzi ferme: voiau dulceaţă, gem, zacuscă, aşa că acesta a fost începutul.
2013 a fost un prim an de încercări, de tatonări, de emoţii, de noi prietenii. În 2014 am continuat să gătim, si am adăugat pe listă retete noi, produse noi, inspirate de clienţii noştri şi de ingredientele pe care le găseam în piaţă. Una din noutăţile sezonului 2014 au fost mărturiile: dulceţuri, gemuri şi marmalade, împachetate în borcane de 45g, mărturiile impresionează mai întâi prin delicateţea lor şi prin culorile lor calde. La momentul degustării, mărturiile scot la iveală arome încântătoare, combinaţii neaşteptate dar extrem de gustoase. În 2015 suntem la început de drum, şi abia aşteptăm să vedem unde vom ajunge împreună până la final de an. Prezentarea produselor o facem momentan pe Facebook, pe pagina Cămara din Poveste. Aici sunt produsele din sezonul 2014: https://www.facebook.com/camaradinpoveste/app_715089528563441
Comenzile se primesc pe mail pe Facebook, sau la adresa de mail [email protected]