Grădina din Deal

Grădina din Deal Bunica a avut grijă de noi când eram mici și ne oferea doar mâncare sănătoasă. Acum vrem să Salutare!

Suntem Oana și Bogdan, iar din 2016 am pus bazele Grădinii din Deal, o afacere de familie, care constă în cultivarea fructelor și legumelor. Deși suntem amândoi născuți la oraș, copilăria ne-am petrecut-o la bunici, la țară, în județul Maramureș, respectiv Sălaj, iar după ce ne-am terminat studiile am decis să ne stabilim la bunicii Oanei, în Remetea Chioarului.

Începutul a fost greoi, chiar stân

gaci pe alocuri, cu multe experimente și culturi compromise, deoarece nu am vrut să folosim pesticide și substanțe de creștere forțată. Odată cu trecerea timpului am acumulat informații și experiențe noi și am trecut de la vânzarea produselor în piață, la vânzarea lor în mediul online, prin intermediul rețelelor de social media, făcând livrări la domiciliu clienților. Pentru a evita cât de mult risipa alimentară, din anul 2018 am început să procesăm fructele și legumele care nu treceau testul ”vizual” pentru a ajunge la vânzare, transformându-le în borcane cu zacuscă, dulceață sau murături. Având deja o bază de clienți ai Grădinii din Deal, cererea pentru borcanele noastre a crescut constant, iar cu timpul am creat sortimente noi, păstrând aceleași principii: fără conservanți, fără coloranți artificiali sau potențiatori de arome. De imaginea brandului, etichete, poze de produs etc s-a ocupat Bogdan, care este designer grafic, iar datorită lui borcanele noastre arată așa frumos. Odată cu venirea pandemiei în 2020, cererile pentru produsele vândute în mediul online a crescut și tot atunci am reușit să accesăm fonduri europene pentru a ne dota și autoriza laboratorul de procesare a legumelor și fructelor. Din anul 2021 participăm activ la diverse târguri de producători, pe plan local și național. Am întâmpinat multe piedice de-a lungul anilor de activitate însă din cauza acestora am reușit să ne îmbunătățim produsele și din cauza voastră ca ne-ați susținut înca suntem aici! Vă mulțumim tuturor care susțineți puțin câte puțin producătorii locali!

Poza 1: beforePoza 2: afterCare să fie diferența dintre cele 2 poze?Hint: operațiunea în tot solarul, la toate roșiile, ...
07/06/2026

Poza 1: before
Poza 2: after

Care să fie diferența dintre cele 2 poze?

Hint: operațiunea în tot solarul, la toate roșiile, a durat cam 3 ore!🍅😀♥️

La mulți ani frumoși și fericiți, copii minunați!
01/06/2026

La mulți ani frumoși și fericiți, copii minunați!

Start sezon 2026 plantat/semănat legume în câmp liber!Am prins vreme bună, puțină ploaie pe seară, o echipă grozavă, est...
29/05/2026

Start sezon 2026 plantat/semănat legume în câmp liber!

Am prins vreme bună, puțină ploaie pe seară, o echipă grozavă, este rețeta perfectă pentru o zi foarte productivă!

Să avem un an bun, o recoltă bogată și putere de muncă!

Voi ce ați plantat în grădină?

Iup....it's that time of the year again♥️♥️♥️.Pită cu slănină, caș de oaie și ceapă verde.
16/05/2026

Iup....it's that time of the year again♥️♥️♥️.

Pită cu slănină, caș de oaie și ceapă verde.

Roșii plantate avem, apă avem, soare și căldură.... urmează 🌞!Dacă totul decurge bine, pe la mijlocul lunii iulie mâncăm...
14/05/2026

Roșii plantate avem, apă avem, soare și căldură.... urmează 🌞!
Dacă totul decurge bine, pe la mijlocul lunii iulie mâncăm cherry🍅🍅🍅. Ieeeeeiiii♥️♥️♥️

09/05/2026

Legumele noastre dacă ar putea vorbi!

Hristos a Înviat!Vă dorim Sărbători liniștite și binecuvântate!
12/04/2026

Hristos a Înviat!

Vă dorim Sărbători liniștite și binecuvântate!

Bucuroși de oaspeți curioși și îndemânatici! Vă mulțumim pentru vizită Școala Gimnaziala Remetea Chioarului
31/03/2026

Bucuroși de oaspeți curioși și îndemânatici! Vă mulțumim pentru vizită Școala Gimnaziala Remetea Chioarului

30/03/2026

În așteptarea legumelor. Stăm bine cu răbdarea?

Încet încet, primăvara ne anunță ca trebuie să pornim legumele. Pătuțul lor a fost pregătit, semințele au fost plantate ...
23/03/2026

Încet încet, primăvara ne anunță ca trebuie să pornim legumele. Pătuțul lor a fost pregătit, semințele au fost plantate și pe seară vine pătura peste ele să stea la căldură. De abia așteptam să le vedem ieșind la lumină.

Address

Nr 281
Remetea Chioarului
437230

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Grădina din Deal posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Grădina din Deal:

Share